Adela Parvu – Jurnalist home & garden

IDEATTIC? Da, idei de la mansarda. Articole despre oameni, locuri, idei care-ti fac casa si viata mai frumoase.

Decorezi frumos cu sabloane peretii colorati

Una dintre nuanțele la modă în acest an pentru interioare este roșu piersică. Vie, optimistă, energică, dar totuși plăcută, fără a agresa vizual, această culoare se dovedește a fi potrivită pentru sufragerii, bucătării și livinguri. Este prin excelență o culoare ce se evidențiază frumos sub influența luminii naturale, deci ideală în zona de zi a locuinței. Folosește-o pe un singur perete. Deși e dulce și feminină, ar fi prea mult pentru o cameră de adolescentă. Poate doar parțial s-ar potrivi aici, într-o nișă sau un brâu colorat, ori în jurul tăbliei de pat. În toate cazurile folosește în rest albul. Creezi un contrast frumos și elegant.

adelaparvu.com despre decorarea cu sabloane 1

Dacă ți-o închipui ca pe culoarea unui buchet de flori, vei simți nevoia să-i adaugi alb. Sau poți să ți-o închipui ca pe o nuanță apetisantă de înghețată și tot vei fi tentat să-i adaugi puțină frișcă, nu? Oricum ai lua-o este o nuanță îndrăzneață care contrastează frumos cu o mobilă retro și finisaje din lemn pentru pardoseală. Și ca să-i intensifici sofisticarea, poți adăuga pe fundalul ei decoruri de mici dimensiuni sub formă dantelată. Cum le poți face? Cu ajutorul hârtiei de calc. Desenezi o formă dantelată, o decupezi și apoi o folosești ca și șablon.

adelaparvu.com despre decorarea cu sabloane

Poți decora un astfel de perete și cu șabloane de-a gata, din plastic sau carton, pe care le găsești la Pictorshop.ro sau Colorit.ro la prețuri între 10 și 15 lei dou[ modele diferite. O altă idee este să sacrifici un macrameu vechi sau cumperi unul similar din plastic (costă maximum 10 lei) pe care să le folosești ca și șabloane. Nuanța de alb nu e musai să fie de vopsea lavabilă, te-ar costa prea mult o cutie și ai folosi prea puțin din ea pentru decorare. Mai bine cumperi un tub de acrilic alb și aplici decorul cu pensula. Iar culoarea de roșu piersică o poți obține de la orice magazin care are o mașină de mixat culorile. Îți este suficientă o cantitate de 500 de ml maximum 1 litru de culoare pentru un perete. Sper că te-am inspirat cu ideea de la Paint Quality Institute pentru o activitate creativă în week-end 🙂

adelaparvu.com despre decorarea cu sabloane 2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Aprilie 26, 2013 de în Cum sa..., Idei pentru acasa şi etichetată , , .

Articole din arhivă

Introdu aici adresa ta de mail şi vei putea fi pe fază cu noutăţile despre amenajari.

Alătură-te altor 7 urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: