IDEATTIC? Da, idei de la mansarda. Articole despre oameni, locuri, idei care-ti fac casa si viata mai frumoase.
Și în cartierul meu s-au termoizolat blocuri și zburau peste tot fulgi din el, dar dacă m-ar fi întrebat cineva cât de ok este pentru termoizolare, n-aș fi știut să spun. Și pentru că nu sunt singura care nu se pricepe, cei din Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România (pe scurt ROMEPS) s-au pus pe treabă ca să ne informeze pe toți la ce să ne uităm. Indiferent dacă stai la bloc sau locuiești la casă, poti verifica dacă plăcile folosite pentru termoizolarea clădirii în care trăiești sunt de calitate sau nu. Și ca să-ți facă plăcere acest articol și să te inspire, îți arăt imagini cu niște case frumoase, perfect izolate de nemți la ei acasă :).
Dar ce se întâmplă? Din sondajele făcute de ROMEPS a reieșit faptul că doar 10% din polistirenul folosit la termoizolații este cel recomandat de normele pentru astfel de lucrări. Mai exact se folosește polistiren prea subțire. Asta înseamnă că fațadele nu sunt bine izolate și că există riscul ca plăcile să se desprindă. Apoi, tot din studiile ROMEPS reiese faptul că peste 50 de procente din polistirenul folosit în România nu respectă standardele tehnice impuse de aplicațiile pentru care este vândut, iar din acesta mai mult de o treime este comercializat sub denumiri false, care te induc în eroare cum că ar fi de la producători cunoscuți. Știi și tu, cum e la încălțăminte sport de scrie adidos în loc de adidas, d-astea se practică și la polistiren, dacă poți să crezi așa ceva!
Ok, ce poți face? Cum poți verifica dacă totul e în regulă? CITEȘTE ETICHETA și caută codul tehnic de pe baxul de polistiren! Asta ne spun cei de la ROMEPS. Un polisitiren de calitate pentru fațade trebuie să aibă minimum 10 cm grosime, deci codul tehnic: EPS80. Tot ce e mai mic decât numărul 80 în coadă, cum ar fi EPS60, nu e ok pentru fațade. Și dacă vrei să știi toate, dar absolut toate amănuntele despre cum verifici dacă polistirenul folosit la termoizolații este de calitate sau nu intră aici pe site-ul www.citeste-eticheta.ro.
Și fii pe fază că o termoizolare corectă nu înseamnă doar să se lipească polistiren de fațadă și apoi să se dea peste el cu tencuială decorativă. Termoizolarea este un întreg sistem, adică straturi de materiale care asigură stabilitate, protecție și rezistență în timp fațadelor. Uite, cei din ROMEPS, care s-au constituit în asociație din 2004 îți pot răspunde la nelămuriri. Ei și-au propus să stabilească pe piața din România un standard de calitate pentru producătorii și importatorii de polistiren. Uite aici și site-ul asociației: www.romeps.ro. Parcă văd ce fețe vor face muncitorii pe șantiere când lumea o să înceapă să le spună că nu folosesc plăcile de polisitiren corecte :)))) Mai jos ai afișul campaniei. Și nu te lăsa furat de peisaj, CITEȘTE ETICHETA! 🙂
Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Suburbia de WPSHOWER.
Marimea chiar conteaza… 😉
Da, si nu se pare, ci chiar conteaza!
Grosimea……..
Tot la marime se refera 🙂
buna reclama, in special pt barbati :)))
Exact!