Coltul preferat la Pain Plaisir

Cum merg mereu dinspre Banu Manta spre Parcul Kiseleff cu cățelul meu, pe strada Barbu Delavrancea, la parterul blocului (că după aia sunt doar case) am dat peste unul dintre cele mai șic locuri pe care le-am văzut de curând în București. Înainte aici era o pizzerie. Dar acum, fațada e total schimbată, iar pe una dinspre ferestre scrie Brutărie & Patiserie franceză artizanală. Dar crede-mă nu pare deloc doar un loc de unde să cumperi pâine sau prăjituri. Și ce ciudă mi-a fost că mult timp nu m-am potrivit cu programul lor. Ori mergeam prea devreme în parc, ori prea târziu. Dar zilele astea mi-a surâs norocul și chiar la închidere am prins-o la ușă pe Monica, unul dintre parteneri. Desigur că am revenit ca să-ți povestesc despre Pain Plaisir unde Monica, Irina și Tom prepară bunătăți și te primesc în brutărie ca la ei acasă.

Să vezi locuri de ședere și un ambient așa de frumos într-o brutărie, chiar nu te aștepți. Arată ca un living deschis către bucătărie, doar că în loc de bar e vitrina cu bunătăți. Iar oamenii ăștia, cei trei de care ți-am pomenit, alături de doar încă două femei de ispravă, fac o treabă extraordinară. Așa de mult îmi place când dau peste “patroni” care te întâmpină în spatele vitrinei! Asta numesc eu implicare. Și toți sunt școliți în Franța. Și toți și-au urmat visul. Și toți trei sunt veseli și binedispuși. Și vii de dragul lor pentru că simți că ceea ce fac e din plăcere. Simți când muști din pâine, când bei Aistitei (scris fonetic Ice Tea Tei :), adică suc de tei) sau înfuleci pe nerăsuflate tarte cu fructe sau croissante ce ți se topesc în gură.

Am reușit să smulg frânturi din viața Irinei, care atentă la clienți a găsit și răgazul să-mi răspundă la întrebări. De unde până unde brutărie și patiserie? Și cum a ajuns Tom în România? Tom vorbește în engleză, dar îți surîde din spatele vitrinei unde face pâine. El este brutarul. Și Irina zâmbește și-mi spune cum a terminat ea româno-americană, cum s-a visat lucrând la ministerul integrării, cum a fost dezamăgită după un an de calvar birocratic și cum a plecat cu prietneul ei la Amsterdam. Și acolo a dat peste un cuplu, un el și un el, care vorbea cu atâtea plăcere despre bucuriile mărunte ale vieții, cât de gustoasă e mâncarea și cum o poți prepara și cum îi poți face pe oameni fericiți oferindu-le bunătăți făcute de tine. Și Irina a avut un moment de revelație și și-a spus și „eu făceam bezele când eram mică, și mi-e îmi place să gătesc”. Amintiri puternice care au transporta-o la Paris, la o școală de bucătari. Acolo l-a cunoscut pe Tom. Și s-au întâlnit și cu Monica. Și uite, acum sunt parteneri, la brutăria și patiseria lor.

Da, a fost greu cu banii, dar Irina n-a ezitat să-și vândă apartamentul. Au făcut și credite. Au văzut locul și au apelat la arhitectul Bogdan Neagu de la NBC Arhitect ca să le amenajeze interiorul și fațada, desigur. Și-au dorit ceva mai cald, mai pritenos (așa cum sunt ei :)). S-au și contrazis la culori, la mobilă, la ambient, dar au decis prin vot. Au cumpărat multe dintre finisaje de la Hornbach, mai puțin gresia din mijlocul brutăriei, adusă de la Paris. S-au contrazis și cu meșterii care vroiau să pună chit între plăcile groase de trei centrimetri și baghete metalice peste rostul dintre gresie și parchet. Dar au reușit să-i convingă căniciun fel de chit nu-și are rostul aici 🙂 și a ieșit excelent la final. Chiar și meșterilor le-a plăcut, deși inițial au fost sceptici.

Și pentru mobilă s-au sfătuit îndelung, dar au rezolvat-o cu ajutorul lui Eduard Tucă de la Hert Design. Și apropos, și Eduard a lucrat într-o companie mare și și-a dat demisia ca să facă mobilă pentru că asta e plăcerea lui și uite ce bine a ieșit și aici. Aaaa… și banchetele nu sunt doar pentru stat, ci ascund și spații de depozitare, iar spătarele montate pe perete se pot scoate și curăța cu ușurință. Iar griul de pe pereți se vede superb dimineața când bat primele raze de soare și brutăria miroase a pâine proaspătă. Și e o plăcere să vezi că oamenii vin și se așază ca să savureze pâinea caldă și apoi mai iau și un croaisant și în timpul ăsta mai schimbă două vorbe cu Monica sau Irina. Și la plecare sunt fericiți că au dat peste oameni faini, acolo, aproape de casa lor.

Și da, ăsta a fost visul lor, asta le place să facă, să prepare prăjituri și să facă pâine. Irina e cu patiseria, iar Tom cu brutăria. Și toți se trezesc dis de dimineață, la cinci sunt în spate și se apucă de treabă. Fac numai ce se vinde într-o zi. De aia sunt proaspete și de aia, dacă ajungi mai pe seară, vitrina e cam goală. Dar oricum ar fi tot îți vine să te așezi, numai așa de dragul lor, și să-i privești cum își fac treaba. Te simți bine aici, parcă ți-ai găsit colțul preferat în orașul ăsta mare și plin de oameni. Oameni din ce în ce mai frumoși, care, uite, au curajul să-și facă visele reale, riscă la maximum pentru ele, muncesc mult, dar au îndrăzneala să se bucure de viață și să-ți ofere din acest plin al sufletului lor și ție o bucățică. Oricît de mică ar fi, după ce o guști, simți că viața e mai frumoasă! Nu mă crezi? Poți să te convingi singur. Uite, aici e pagina lor de Facebook și ai afișată adresa și programul. Dar ai grijă, s-ar putea să uiți de ce ai intrat pe pagina lor după ce vezi pozele cu delicioasele lor preparate 🙂