Adela Parvu – Jurnalist home & garden

IDEATTIC? Da, idei de la mansarda. Articole despre oameni, locuri, idei care-ti fac casa si viata mai frumoase.

Cum poti combina doua stiluri – rustic si shabby chic

Ți-am spus că în ziua de azi nu există rețete clar trasate, iar casa de față vine să demonstreze acest lucru. Avem posibilitatea de-a combina și adapta totul. Spre exemplu, stilul shabby chic s-ar putea să ți se pară prea dulce, prea feminin. Cum îl poți tempera? Combinând-ul cu ceva rustic. Și nu e referitor numai la piese de mobilă sau accesorii. Totul trebuie văzut la scară mai mare. În final, vei obține propriul stil, pe care specialiștii în design interior îl vor numi eclectic sau cel mai adesea cosmopolit.

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (1)

Amenajarea unei case începe cu ceea ce nu va fi la vedere. Tot ce ține de instalații, de confortul secolului XXI trebuie să existe, dar când îți dorești un ambient cald, care să amintească de tradițional, aceste instalații și dotări trebuie foarte bine alese și ulterior mascate, atât cât este posibil. Degeaba vei avea mobilă shabby chic, dacă vor fi la vedere cablurile de la televizor, calculator sau prelungitoare prin casă. Atmosfera va fi cu siguranța alta decât cea pe care ți-o închipuiai. De aceea e important ca din start să ai grijă la partea asta tehnică. După ce ea este rezolvată, urmează finisajele.

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (2)

Ei bine, prin finisaje conturezi o bună parte din atmosfera unei case. Contează nu doar culoarea și materialul, ci și textura lor. Uite, aici casa este una foarte veche, are circa 300 de ani, ca atare și bârnele în anumite camere (dormitoare) sunt dintr-un lemn cu un aspect inimitabil. Sunt aproape 3 secole în care timpul le-a modelat. Și când arhitectura casei e specială, e bine să recuperezi ce se mai poate, tocmai pentru a-i păstra caracterul și personalitatea ce vin odată cu vârsta. E ca la un vin bun. Și dacă e o locuință nouă, ai grijă ca povestea decorului interior să rimeze cu tot ce înseamnă element de construcție – în special tâmplăria ferestrelor și a ușilor interioare. La fel, ai grijă la țevi, la calorifere, prize, întrerupătoare, obiecte sanitare, electrocasnice mari – lucruri necesare, dar care trebuie bine integrate și armonizate.

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (4)

Când elementele de construcție, instalațiile și finisajele sunt gata, poți spune că ai ajuns la jumătatea drumul în obținerea ambientului dorit. În cazul de față, ceea ce a rezultat în prima etapă, înainte de decorarea propriu-zisă, este clar în stil rustic (vezi bârnele, finisajele, pereții placați cu piatră, tâmplăria). Aici e secretul! Poți combina două stiluri foarte frumos, dacă ai grijă ca fundalul să fie coerent. Îți poți închipui încăperile goale, doar cu finisaje, ca pe o scenă pe care urmează a fi grupate piesele de mobilă și decorațiuni. Aici, după ce pardoselile au fost îmbrăcate cu lemn, tâmplăria vopsită în alb și bârnele din lemn recondiționate, spațiile au fost bine conturate, locuința a căpătat deja linia unitară de la o cameră la alta. Ca atare, mai departe, fiecare încăpere a putut fi ușor personalizată, dar ghidajul a fost deja trasat.

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (3)

Există și un beneficiu real când combini două stiluri. Nu mai ești sub presiunea de-a asorta totul în mod obsesiv. Ai marje și libertăți mai mari în a armoniza totul. Spre exemplu, în living măsuța de cafea este una simplă și robustă. Este mai degrabă potrivită cu imaginea bârnelor din lemn decât cu formele feminine ale fotoliilor și scaunelor prezente aici. De asemenea, a fost mai ușor de ales un covor modern, simplu sub ea, decât dacă ar fi avut un design vintage. Stilul shabby chic este sugerat prin câteva piese de mobilier cu patină, cu acel aspect învechit. La fel și prin prezența unor corpuri de iluminat în ton (din fier vopsit), a finisajului feroneriei ușilor interioare și a micilor decorațiuni. În rest, multe dintre textile, perdele, tapițerii, lenjerii de pat, covoare sunt în tonuri neutre, deschise, pastelate.

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (5)

Te-ai prins cum poți combina stilurile? Ai putea adapta așa ceva și la bloc? Cu siguranță da, dar adaptarea înseamnă să împrumuți ceva din toate acestea. Nu vei putea scăpa de țevi sau de calorifere, dar le poți integra frumos sau masca cu mobilier ori textile. În plus, ar trebui să ai grijă la piesele de mobilier. De regulă, mobila rustică sau cea în stil provensal, cum e aici, ocupă destul de mult spațiu, or în locuințele noastre este exact ceea ce nu avem. Ca atare, secretul este să sugerăm stilurile prin prezența unor piese cheie și a unor decorațiuni de impact, dar să avem grijă la lucrurile de bază – finisajele și dotările – cele pe care le vom schimba cel mai rar, dar de care ne vom folosi zilnic. Sper că te-ai lămurit cum e să jonglezi cu stiluri diferite, dar care să fie armonizate între ele, și că superba locuință din imagini te-a ajutat în acest sens.

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (12)

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (13)

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (9)

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (10)

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (11)

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (6)

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (7)

adelaparvu.com despre cum poti combina rustic si shabby chic Foto El Mueble (8)

Sursa foto El Mueble

3 comentarii la “Cum poti combina doua stiluri – rustic si shabby chic

  1. Pingback: Amenajare eclectica intr-o locuinta luminoasa | Adela Parvu - IDEATTIC jurnalist home & garden

  2. Pingback: Piese vintage reconditionate intr-un apartament cu aer romantic | Adela Parvu - IDEATTIC jurnalist home & garden

  3. Pingback: Mic mobilier si decoratiuni frumoase in noua colectie de toamna de la Chic Ville | Adela Parvu - IDEATTIC jurnalist home & garden

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la August 26, 2013 de în Coltul preferat, Cum sa..., Idei pentru acasa, In trend, Trenduri, design, travel şi etichetată , , , .

Articole din arhivă

Twitter

Introdu aici adresa ta de mail şi vei putea fi pe fază cu noutăţile despre amenajari.

Alătură-te altor 7 urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: