IDEATTIC? Da, idei de la mansarda. Articole despre oameni, locuri, idei care-ti fac casa si viata mai frumoase.
Poate nu știai, dar brandul Romina este foarte cunoscut în SUA, unde este marcă înregistrată. Mai mult, a fost catalogat de către Winsor Peak Press ca cel mai bun mobilier premium pentru copii existent pe piața americană. Firma românească, cu fabrica în București, condusă de soții Florentina și Dumitru Toader, s-a făcut remarcată prin calitatea pieselor din lemn masiv de fag și designul ingenios. Da, deși are o linie clasică, pătuțurile pentru bebeluși se pot transforma în paturi. Ca atare, un astfel de pat poate fi folosit foarte mulți ani de zile, până în adolescență, dacă nu până la studenție. Toate piesele sunt tratate cu produse non-toxice, iar sistemele lor sunt extrem de sigure.
Noua colecție prezentată la BIFE SIM 2013 impresionează prin detaliile executate manual, dar și prin oferta completă. Practic, cei de la Romina îți furnizează paturile, fie cele pentru copii sau pentru dormitoare matrimoniale, integral echipate cu așternuturi și lenjerii de pat. Ai o soluție completă de mobilare și decorare de la ei. În rest, în privința mobilierului pentru casă, sunt excepționale detaliile decorative, cum ar fi placarea cu mozaic peste care este aplicată foiță de aur de 23 de carate. Mai mult, scrinurile și comodele au sertare push-to-open, deci fără mânere, care se deschid la o simplă apăsare. De ce? Pentru ca modelul de pe ele să se vadă frumos și complet. Superb!
Mi-a plăcut mult de soții Toader pentru că sunt extrem de mândri de țara lor și de calitatea pe care o pot oferi românilor și clienților din întreaga lume. Și îmi mai place de ei pentru că au în cadrul firmei un designer, absolvent de arte plastice, Andreea Apăvăloaei, care realizează decorurile, alege culorile, dar vine și cu idei creative pentru realizarea unor decorațiuni unicat. Mă refer la tablourile din mozaic, vazele îmbrăcate cu mozaic sau finisajele cu foiță de argint și cupru aplicate pe muchiile mobilierului. Standul lor de la BIFE SIM arată minunat, la fel ca și cataloagele lor – adevărată inspirație pentru casa ta. Sunt mândră de oamenii ăștia! Merită să-i cunoști la târg și merită să le vezi produsele. Măcar așa vei avea un etalon despre ce înseamnă cu adevărat mobilă de calitate premium Made in România! Uite aici ai site-ul firmei rominafurniture.ro, iar mai jos pozele făcute în standul de la târgul BIFE SIM 2013.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.