Adela Parvu – Jurnalist home & garden

IDEATTIC? Da, idei de la mansarda. Articole despre oameni, locuri, idei care-ti fac casa si viata mai frumoase.

Un apartament de 50 metri patrati cu multe idei nastrusnice

Când am dat peste locuința asta mi-am spus că e clar una de de hipster! Și cred că nu am greșit. Adică să vezi picioarele mesei biroului răsărind din ghivece de flori sau masa din lemn de muc transformată în mobilă de baie ori patul amenajat într-un dulap, zău că numai unui hipster i-ar fi trecut prin cap. Ce e ăla hipster? În mare, cineva care refuză regulile, consumerismul și comportamentul de turmă. Așa că genul ăsta de oameni își inventează propriile seturi de valori, iar lucrurile astea se văd cel mai bine în casele lor.

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (4)

Locuința de față i-a făcut cu ochiul designerului praghez Jaroslav Kaspar, așa că a cumpărat-o pentru el și și-a amenajată-o împreună cu prietena lui Lucie Faturíková de profesie arhitect. În timpul lucrărilor de amenajare au tot dărâmat și scormonit. Așa au dat peste podeaua veche din lemn, dar și peste zidurile de cărămidă ascunse sub tencuială. Ca atare s-au gândit să transforme totul într-o locuință deschisă cu pereți de cărămidă la vedere, iar pe parcurs au adaptat tot felul de idei și soluții cum le-a trăznit prin cap.

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (2)

Partea cu livingul și bucătăria deschisă e cât se poate de normală. Și-a comandat o mobilă proiectată conform spațiului disponibil în care a ascuns și mașina de spălat. A prevăzut și o masă insulă ca să separe bucătăria de zona canapelei. A extins masa insulă și cu un corp care să-i servească ca și etajeră către living. Și totuși, dacă te uiți pe peretele din cărămidă vei vedea niște locuri ciudate unde sunt puse sticle de vin, niște găuri peste care a dat în timpul șantierului, dar pe care nu le-a astupat, ci le-a adaptat ca lor pentru băuturi. La fel, tot dintr-un accident, cărămizile au căzut, dar a lăsat spărtura, a mai finisat puțin și acum are un model căscat în perete unde a pus obiecte decorative.

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (3)

Față-n față cu locul canapelei este masa de birou. Vezi, la fel ca în majoritatea caselor noastre, mățăraia de cabluri, dar ceea ce nu vezi oriunde sunt ghivecele de flori în care sunt înfipte picioarele mesei. Cum de i-a dat așa ceva prin cap? Și în zona ferestrei a transformat locul într-un colț plăcut, a mascat caloriferul și a îmbrăcat pervazul cu lemn.

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (8)

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (1)

Dormitorul a vrut inițial să-l facă ca pe o cameră separată, dar până la urmă s-a răzgândit. Așa a rezultat un soi de dulap masiv în care e și locul de dormit. Și ca să se cocoațe acolo a făcut în lateralul patului o bibliotecă ale cărei rafturi le folosește și ca pe scări :). Iar cuibul ăsta de dormit este flancat de dulapuri și spații de depozitare. Și nu te uita după televizor, că n-are, doar ți-am spus că e genul hipster. Ăștia nu se lasă manipulați de știrile de la tv, își aleg singuri la ce să se uite.

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (9)

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (12)

Baia e singurul spațiul complet separat și asta cu ajutorul unei uși culisante de sticlă. Și aici sunt idei năzdrăvane. Spre exemplu, mobila în care este montat lavoarul e o masă din lemn de nuc, dar pentru că era prea masivă și greu de urnit din loc, designerul s-a gândit să o înțepenească pe vecie la baie. Apoi, pentru că meșterul care a montat bateriile a lăsat o ditamai gaura în perete, hipsterul nostru nu s-a enervat că i-a fost spartă faianța, ci a montat un disc de sticlă ca să acopere spărtura și arată chiar bine. Zici că așa-i designul.

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (10)

Și evident că nu s-a abținut de la năzdrăvănii și a creat un sistem propriu pentru locul hârtiei igienice. Da, și mai are prin casă cuiere improvizate de la feroneria ferestrelor de tip vechi (nici nu mai știu cum le spune) sau loc pentru un radio vechi. Chestii d-astea atipice. Mie mi-a plăcut casa lui. Sper să-ți placă și ție și să te inspire să-ți pui ideile în aplicare oricât de ciudate ar părea altora. De ce? Pentru că e casa ta, faci ce decor vrei în ea! O viață avem? Colorată să fie!

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (11)

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (13)

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (5)

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (15)

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (6)

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (7)

adelaparvu.com despre locuinta cu idei designer Jaroslav Kaspar Foto Martin Hulala (14)

Foto: Martin Hulala

Anunțuri

7 comentarii la “Un apartament de 50 metri patrati cu multe idei nastrusnice

  1. Subconstientul Genial
    Octombrie 4, 2013

    Adorabil…

  2. lumearuxandrei
    Octombrie 4, 2013

    superb…vreau si eu birou care sa-si spele picioarele in niste ghivece cu flori

    • adela parvu
      Octombrie 4, 2013

      Ce tare ai spus Ruxandra! Sa-si spele picioarele in ghivece de flori, hahaha!

  3. Angela Carmen Bratoveanu
    Octombrie 4, 2013

    Ingenios combinat utilul cu frumosul. Un spatiu relativ mic poate sa-ti ofere in acelasi timp confort si placere, daca stii cum sa-l folosesti. Am fost placut impresionata. Iubesc nonconformismul.

  4. Pingback: Casa din lemn veche de 200 de ani loc perfect pentru weekenduri si vacante | Adela Parvu - IDEATTIC jurnalist home & garden

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Articole din arhivă

Twitter

Introdu aici adresa ta de mail şi vei putea fi pe fază cu noutăţile despre amenajari.

Alătură-te altor 7 urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: