IDEATTIC? Da, idei de la mansarda. Articole despre oameni, locuri, idei care-ti fac casa si viata mai frumoase.
Când locuiești într-o garsonieră problema cea mai mare este cea legată de zona de dormit. Parcă nu-ți prea place ideea ca patul să fie la vedere. În plus, majoritatea garsonierelor au bucătării mici, care ar merita să fie deschise către cameră, mai ales că au ziduri din materiale ușoare. Uite, am găsit o locuință în care problemele de genul acesta au fost frumos rezolvate și foarte simplu, până la urmă. Totul este finisaj curat pe alb, inclusiv pardoseala. Astfel luminozitatea în garsonieră este sporită. La fel și panourile japoneze de la ferestre sunt albe pentru ca în încăpere să existe cât mai puține zone fragmentate.
Mi-a plăcut mult soluția de separare a zonei de dormit cu o draperie. E adevărat că e frumos rezolvată, în sensul că șina perdelei este mascată în tavanul fals. Se vede că la mijloc a fost concepția unui designer, în cazul de față Simone Collet. De asemenea, este de remarcat îmbrăcămintea peretelui din zona de dormit, un grilaj din lemn care maschează și locul caloriferului, dar și gura de aerisire prezentă după reamenajare.
Bucătăria deschisă cu o masă insulă sau gen bar, cum vrei să-i spui, pare mult mai generoasă decât este, grație unei excelente organizări a mobilierului. Mascarea unei porțiuni din bucătărie, respectiv cu o etajeră fixă către living ascunde mult din imaginea tehnică a electrocasnicelor. O soluție simplă și ingenioasă. Este de remarcat locul excelent ales pentru frigider, respectiv cât mai aproape de cameră. Orice invitat sau prieten are acces la el chiar dacă cineva gătește în bucătărie și nimeni nu e incomodat.
Spațiile de depozitare sunt grupate către holul băii, unde după reamenajare a fost creat un loc de dressing. În rest, în camera de zi totul simplu, elegant, două scaune Eames Plywood din placaj curbat pentru un accent de design modern, măsuță cu blat de sticlă și scaune la masa bar tot transparente pentru a nu umple vizual încăperea. Și în loc de fotolii, un taburet generos oferă spații de ședere, dar și de depozitare la nevoie. Mi-au plăcut soluțiile, sper să te inspire și pe tine,
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.