IDEATTIC? Da, idei de la mansarda. Articole despre oameni, locuri, idei care-ti fac casa si viata mai frumoase.
Enrico Dini este geniul care are ambiția de-a revoluția lumea. Cum? Să printeze case! Da, ai citit bine. Specialist în robotică și designer a inventat și construit cea mai mare imprimantă 3D din lume, pe numele ei D-Shape, care de doi ani încoace face vâlvă în lumea construcțiilor și a arhitecturii. Cum funcționează imprimanta 3D? Prin suprapunerea de straturi de nisip, praf de piatră și alte materiale compozite sub formă de pulbere. Cert este că Enrico Dini a reușit să obțină cea mai mare structură din piatră cu imprimanta 3D și cel mai important lucru este că piatra asta are caracteristici mai performante decât betonul. În plus, toate structurile imprimate 3D (proiectate inițial cu ajutorul softurilor de design) sunt foarte rezistente și nu mai necesită armătura clasică de fier beton.
Marc Webb și Jack Wake Walker au realizat un film despre Enrico Dini. Este un film în care geniul italian recunoaște că a sacrificat totul pentru această invenție pe care o consideră menirea lui în viață. Și când spun totul mă refer la căsătorie, la prieteni la tot ceea ce ne face să credem că am putea avea o viață fericită. Merită să-l urmărești pe Enrico Dini și să vezi cum gândește și de ce este așa de obsedat de invenția sa. Uite link-ul către site-ul ce i-a fost dedicat și unde găsești și trailerul filmului themanwhoprintshouses.com. Eu cred că acest om a schimbat deja lumea!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.