Viata la tara e tot ce si-a dorit. Si ce casa are!

A crescut la țară alături de părinți și sora ei, dar așa cum se întâmplă deseori, părinții au împins-o către oraș. A lucrat ani de zile ca director de achiziții al unei firme mari și a bătut țara în lung și în lat. Este vegetariană și iubește animalele, dar n-a avut niciodată timp pentru pisicile și câinii pe care i-ar fi dorit aproape. Și într-una dintre călătoriile de afaceri a trecut printr-un sat la marginea căruia a văzut o troiță cu Fecioara Maria și în spatele ei o casă de cărămidă. Cu coada ochiului a întrezărit și o pisică. Atunci a știut că locul acesta trebuie să fie al ei. Și așa s-a și întâmplat. Monica, o poloneză tânără și frumoasă, a cumpărat casa de cărămidă și a amenajat-o în timp. După ce a terminat-o, cam în trei ani de zile, a hotărât să se mute definitiv acolo.

Monica spune că ea niciodată nu și-a dorit să meargă la oraș. A crescut într-un sat de munte și căldura sobei, mirosul pajiștilor, aerul tare erau înrădăcinate în ea. A fost nefericită cu viața urbană. Practic ce făcea toată ziua? Muncea mult și cu banii câștigați plătea încoace și încolo tot felul de lucruri pe care nu le-a vrut, de la chirie, la întreținere, la mâncarea pe care nu apuca să și-o facă singură. Dar părinții ei au crezut că un loc de muncă și o carieră o s-o facă fericită și împlinită, să nu ajungă ca și ei să se chinuiască în gospodărie. Ei nu și-ar fi putut închipui că poți trăi la țară fără să ai o gospodărie tipică și că-ți poți câștiga existența fiind fericit. S-au înșelat, ca mulți părinți de la noi, care nu-și ascultă copiii când aceștia le spun că ei vor să rămână în satul natal.

Dar din ce câștigă acum Monica? Ei bine, salvarea ei a fost livada de meri de lângă casă și pe care o folosește pentru specialitățile ei vegetariene. De la banala plăcintă cu mere, la sosuri și mâncăruri gustoase, merele s-au dovedit a fi sursa perfectă de venit. Cum așa? Păi toți prietenii veniți în vizită și care o compătimeau că stă singură cu câinele și pisicile ei se lingeau pe degetele de câte ori veneau la ea. Așa i-a venit ideea să-și deschidă o casă de oaspeți pe care a denumit-o după numele satului Moniowka. Nu-i poți spune pensiune, dar casa este suficient de mare pentru a găzdui două familii. Și-a făcut un site (moniowka.pl), s-a folosit de experiența de la fostul loc de muncă și s-a promovat, iar acum are mereu casa plină. Nu vrea să facă avere, ci doar să se bucure de natură, de aroma fructelor și legumelor crescute de ea în grădină, de peisajul frumos, de viață! Nu mai vrea să fie hăituită și să alerge pentru ce?

Casa? Frumoasă foc! Desigur că bucătăria e generoasă, că doar aici gătește și pentru oaspeți, iar livingul suficient de spațios pentru a lumea venită în vacanță să se simtă bine. Totul este amenajat de ea, așa cum și-a dorit dintotdeauna. Simplu, rustic, dar funcțional. A instalat calorifere în casă, ca să fie cald, mai ales iarna când gerurile sunt aspre în partea asta. Bârnele de lemn la vedere, zugrăveala albă și mobila atât cât trebuie, dar solidă și confortabilă. Restul obiectelor ori făcute de ea, ori cumpărate de prin zonă. E tare fericită acum și uite, că nu e nici singură, căci ușa casei ei este mereu deschisă. Și s-a gândit și la trasee turistice în zonă pentru oaspeții ei, a cumpărat biciclete, a vorbit cu alții de prin zonă, iar cine merge la ea chiar evadează și se relaxează. Mie tare mult mi-a plăcut povestea ei, sper să te inspire și pe tine!

Sursa foto: Moniowka