IDEATTIC? Da, idei de la mansarda. Articole despre oameni, locuri, idei care-ti fac casa si viata mai frumoase.
Cine n-are chef de perdele şi draperii, poate opta pentru altceva. Pentru că soluţii inovatoare din punct de vedere tehnic şi estetic există. Iar acum că sezonul cald de apropie, nu mai este vorba doar de designul interior sau culoare, ci şi de necesitatea de a umbri interiorul. Am descoperit panelurile, care sunt puţin cunoscute la noi.
În primul rând sunt produse premium, asta îţi spun din start, ca să ştii că tot ce ţine de ele este de calitate. De la sistemul de prindere şi glisare şi până la materialul din care sunt confecţionate panelurile, totul este fabricat cu tehnologie de ultimă generaţie. Sunt produsele uneia dintre cele mai inovatoare companii din domeniu: Luxaflex. Compania olandeză deţine foarte multe pantente de fabricaţie, iar panelurile nu fac excepţie de la regulă.
Da, ştiu, primul lucruru la care te gândeşti este cum le speli. Ei bine, îţi răspund scurt şi la obiect: le aspiri. Materialele textile din care sunt realizate au suprafeţele protejate cu o răşină specială, astfel încât praful şi impurităţile să nu intre în structura materialului. Sistemul de prindere este şi el impresionant. Are nenumărate elemente de siguranţă, astfel încât orice accident datorat tragerii panelurilor este prevenit. În plus, textilele sunt şi ignifugate, deci nu întreţin arderea şi nu o propagă.
În fiecare an Luxaflex lansează colecţii noi de textile pentru paneluri, deşi în gama lor sunt multe alte sisteme de umbrire la fel de ingenioase, de la plisee la jaluzele orizontale cum n-ai mai văzut (inclusiv din lemn sau metal gravat). Pentru că la noi cererea este foarte mică, sunt disponibile textilele din cea mai recentă colecţie, dar nu şi din cele vechi. Luxaflex în România este reprezentată prin Tehnologic Grup, iar dacă îţi doreşti să afli preţul pentru amenajarea ferestrei tale, e bine să ai dimensiunile la îndemână şi să te hotărăşti ce configuraţie şi combinaţie de materiale alegi. În funcţie de dimensiuni, cei de la Tehnologic Grup îţi dau şi o ofertă de preţ (orientativ între 100 şi 250 euro metru pătrat, în funcţie de opţiuni şi sistem de glisare).
Model de paneluri Luxaflex folosite pentru separarea spatiului, la noi prin comanda la Tehnologic Grup
Paneluri Luxaflex care pot fi montate pe o sina cu cot si trase si in dreptul peretelui. La noi prin comanda la Tehnologic Grup
Poţi să le foloseşti în variate moduri, chiar şi pentru o separare discretă între zonele casei sau în loc de uşi pentru dulap. Iar când vine vorba de destinaţia lor princiapală, gândeşte-te că-ţi poţi transforma practic fereastra într-o suprafaţa frumos decorată. E aproape cât un perete. Îţi maschează caloriferul, îţi ţine de umbră, dar şi de rece (deşi nu e cazul), se acţionează uşor, sunt super rezistente, şi se aspiră, deci se întreţin uşor. Acum numai imaginaţie şi bani să ai, pentru că aceste paneluri chiar sunt senzaţionale.
Paneluri Luxaflex care pot fi montate pe o sina cu cot si trase si in dreptul peretelui. La noi prin comanda la Tehnologic Grup
Paneluri Luxaflex care pot fi montate pe o sina cu cot si trase si in dreptul peretelui. La noi prin comanda la Tehnologic Grup
super frumoase jaluzelele verticale propuse in articol, sunt multe avantaje atat estetice cat si functionale
Da, asa este! E adevarat ca sunt mai scumpe, dar sunt cu adevarat speciale. Le-am vazut de-aproape si sunt impresionante tesaturile.
Pingback: Bucatarie separata cu panouri japoneze intr-un apartament de 50 mp | Adela Parvu - IDEATTIC jurnalist home & garden
Pingback: Casa de familie cu interior elegant si placut in nuante deschise | Adela Parvu - IDEATTIC jurnalist home & garden
Pingback: Numai intr-o casa de artist poti vedea atatea culori si combinatii de texturi | Adela Parvu - IDEATTIC jurnalist home & garden