Casa dupa modelul gospodariei muntenesti de la Muzeul Satului

Am vizitat, în toamna anului trecut, o casă frumoasă în comuna Ştefeşti, judeţul Prahova, care m-a impresionat prin arhitectura sa ţărănească. Familia Tudorache care o locuieşte în timpul liber, un cuplu matur cu copii mari şi căsătoriţi, are afaceri în domeniul construcţiilor. Deşi şi-au exersat experienţa în a construi locuinţe şi clădiri de birouri moderne, când au cumpărat acest teren minunat, cu dealuri molcome de la poalele munţilor Grohotişu, pe valea râului Vărbilău, au simţiti nevoia să respecte locul şi să ridice o casă ţărănească, în care îşi doresc să se retragă la pensie. Modelul? După unul de la Muzeul Satului, o reinterpretare făcută de arh. Doina Petrescu de la biroul Doct din Târgovişte după arhitectura rurală muntenească. Provocările? De secol XXI.

Casa Stefesti inspirata dupa gospodarie traditionala. Cel mai apropiat model este Casa Chijdul Mic expusa la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”din Bucuresti

Intrarea in casa (cea folosita in mod curent) dinspre anexa si lateralul anexei cu gardul acoperit de dalii.

Visul unei case ţărăneşti ca odinioară este greu de îndeplinit. Deşi arată impecabil şi e locul perfect unde să-ţi petreci weekend-urile, vacanţele şi mai ales sărbătorile, tipul astă de casă e tare preţenţioasă. Materialele vechi se găsesc greu, de la bârnele masive din stejar bine uscate pentru structură şi până la şindrila din lemn ce formează acoperişul. Dar cel mai greu găseşti meşterii care să ţi-o ridice. Totul trebuie făcut la mână şi cu mare pricepere. Ori în ziua de azi orice meşter din construcţii s-a învăţat să folosească uneltele de ultimă generaţie şi să se lase obsedat de linii, unghiuri şi suprafeţe perfecte, trase la boloboc.

Casa Stefesti este construita in panta, iar arh. Doina Predescu a stiut exact cum sa adapteze arhitectura rurala munteneasca la lotul disponibil. Jos e intrarea in crama si pivnita.

Dacă şi proprietarul care e constructor a căutat tot felul de meşteri specializaţi aproape doi ani de zile, timp în care a reuşit să ridice casa, îţi dai seama cât ne-ar lua nouă, celor mai puţin conectaţi în domeniu. În plus, odată finalizată, casa are nevoie de întreţinere regulată. Când am ajuns eu acolo, tocmai turnau smoală pe acoperiş (care l-a costat 16000 lei!). E un proces prin care se asigură impermeabilizarea lui, tratament ce se face din doi în doi ani. Şi trebuie turnată cu grijă, ca să nu se scurgă pe burlane, să nu murdărească pavajele din jur sau zidurile.

Anexa si casa se afla la mica distanta una de alta, mai ales ca baia e una singura, adica in casa.

Ok, e greu să construieşti o astfel de casă, e greu să o întreţii. Trebuie să plăteşti oameni şi pentru a-ţi întreţine grădina, dacă vrei să ai legume sau să creşti ceva păsăret. Dar mai ales trebuie să ai încredere să laşi pe mâna localnicilor o astfel de proprietate.

Animalele se simt bine in ograda casei Stefesti, situata pe un teren foarte generos.

Legume cultivate in sera taraneasca, ingrijite de localnicii angajati pentru gradinarit.

Părţile bune şi frumoase? Că mai există arhitecţi şi constructori care se încăpăţânească să păstreze spiritul românesc şi prin arhitectură, prin fidelitatea faţă de tehnicile vechi de construire şi că o fac cu eforturi financiare serioase, ca să nu mai vorbim de nervi şi timp.

Anexa casei Stefesti cuprinde la mijloc o bucatarie de vara, bine adapostita, incadrata de doua camere binevenite pentru oaspeti

Zidurile sunt groase, n-au avut nevoie de plăci de polistiren, care, de altfel, erau din start exclus a fi folosite. Vara e răcoare, iar iarna e cald fără ele, că doar ştiau ţăranii noştri să construiască mult mai eco decât acum. În plus, aerul de la interior este foarte plăcut, prietenos şi are mirosul acela nostalgic de lemn mocnit în foc. Sobele de teracotă de la interior sunt alimentate cu lemne şi sunt folosite şi pentru gătit (pentru o cafea, un ceai J), iar camerele mici sunt perfecte pentru ca familia să stea cu adevărat laolaltă.

Bucataria de vara a casei Stefesti este „dotata” cu un cuptor pe lemne, perfect pentru bucate taranesti.

Deşi are doar două dormitoare, părinţii şi copiii preferă să stea împreună în serile reci, la gura sobei într-o singură cameră. De aceea sunt câte două paturi mari într-una din ele, respectiv cea care comunică cu bucătăria. Prezenţa bucătăriei şi a unei băi sunt singurele „compromisuri” de la a respecta întru totul tiparul gospodăriei tradiţionale munteneşti şi este absolut de înţeles acest lucru. Nimeni în ziua de azi n-ar „aprecia” şarmul unei wcul în curte J, mai ales când îţi faci casă nouă, fie ea şi de vacanţă.

Camera preferata familie cu doua paturi dispuse de o parte si de alta a sobei de teracota. Usa da inspre bucatarie.

Casele astea ţărăneşti erau mici, dar zău că sufletul lor era mare, numai dacă te gândeşti că forţau, prin dimensiuni şi o judicioasă economie a resurselor, ca oamenii care le locuiau să fie până la urmă mai umani. Azi se fac vile. Mari, cu scări interioare. Copiii sunt la un etaj, părinţii la altul. Trec zile întregi şi ei nu simt că ar locui în aceeaşi casă. Casa asta însă e locul preferat al tuturor din familia Tudorache, şi a celor tineri şi a seniorilor, deşi e una de vacanţă. E locul în care se simt ca o adevărată familie, locul unde legăturile de sânge se reînnoadă cu fiecare nouă întâlnire.

Bucataria este mica, dar are tot ce-i trebuie omului modern, de la apa curenta la aragaz.

Vrei şi tu o casă după un modelul tradiţional? Dacă n-ai timp să vizitezi Muzeul Satului din Bucureşti sau din judeţul tău, uite aici baza de date ETNOMON realizată de muzeografii români.

Sera taraneasca, „solaru” din gradina casei Stefesti este folosita pentru a cultiva legume.

Mi-au placut cum aratau merele coapte in pomii gradinei Stefesti.